Buddhismul - o scurta istorie .

Pentru a înțelege cât mai bine aceste mici învățături zen ar trebui să creionez în câteva rânduri istoria buddhismului și nașterea doctrinei zen.

Buddhismul ca religie ia naștere în India în jurul secolul VI înainte de Hristos, teoreticianul ei fiind Siddhartha Gautama.

Un lucru cu adevărat interesant este cel observat de Mircea Eliade în Istoria Religiilor, și anume faptul că întemeietorul acestei noi religii nu se declară profet sau trimis al Domnului din simplul fapt că el respinge de la bun început ideea de Dumnezeu – ființă supermă. Ca atare pe parcursul vieții se va proclama BUDDHA adică trezitul, iluminatul.

Ce este de fapt buddhismul?

Învățătura ( dharma în sanscrită)  lui Buddha se învărte în jurul conceptului de suferință – însă nu analizat simplist, ci suferință întru-un sens profund adică suferința existențială ( duhkha) . Astfel, iau naștere cele patru adevăruri ale doctrinei buddhiste: 1.existența universală a suferinței, 2. Cauza suferinței, 3. Necesitatea suprimării suferinței prin distrugerea dorinței, 4. Căile de a surpima suferința prin distrugerea dorinței.Pentru a se elibera de aceste suferințe, omul are drept scop depășirea acestei stări, detașarea de lucruri și întâmplări.

Existența umană în religia buddhistă

Existența umană este formată din cinci elemente constitutive: trupul, simțurile, reprezentările, forțele kharmice, kharma și conștiința.

Omul în viață se definește în funcție de păcatele și virtuțiile din viețiile anterioare, deci din samsara( reincarnare).Cum viața înseamnă suferință, tendința ființelor umane este de a evita viitoarele reîncarnări, lucru posibil prin suprimarea dorințelor și renunțarea la orice îl leagă de lume. Când ajunge în ultima treaptă a perfecțiunii, omul ajunge în Nirvana, care înseamnă evadarea din durere, încheierea samsarei și în cele din urmă dobândirea fericirii supreme.

Geneza văzută prin spectrul buddhist:

Universul potrivit acestei religii nu a fost creat ci a evoluat de la sine, neexistând o entitate superioara care să fi dat un imbold acestei acțiuni.Universul nu are început, nu are sfârșit, ci trece printr-un ciclu perpetuu: se formeaza, se dezvoltă, trece printr-un declin și se autodistruge. Toate acestea au loc din cauza cauzalității, respectiv a kharmei.

 Răspândirea buddhismului

Prin predicile călugărilor misionari buddhismul ajunge în țări precum Nepal, Tibet, Coreea, Indochina, China și Japonia. Însă mă voi opri la Japonia.

Buddhismul mahayana este rupt din buddhismul clasic, și are drept credințe : îndreptarea credinciosului prin iubire universală și jerftire de sine și a doua credință este aceea că drumul spre iluminare se poate realiza și cu ajutorul unor ființe divine Bodhisattva ( ființă menită iluminării).

Acest timp de buddhism a pătruns în Japonia în jurul anului 552 ( via Korea ), iar în 594 devine religie oficială în timpul prințului Shotoku. Încetul cu încetul iau naștere sute de temple și mănăstiri, ca în cele din urmă să se întemeieze patru secte ( Kegan, Ritsu, Sanron, Hossu ) și în cele din urmă ajungându-se la 13 în jurul cărora se învârt 52 de culte.

La Nara – unde s-a ridicat vestitul templu HORYUJI –

Daca la începuturile sale buddhismul a fost extrem de important în Japonia ( instrument important pentru unificarea și centralizarea statului Yamato ), odata cu restaurația Meiji ( 1868), cunoaște declinul.